Băncile acordă mai puţine credite decât anul trecut

După creşterea agresivă a creditării în anii precedenţi, băncile au devenit mult mai prudente în al doilea val de criză economică, atitudine ce are ca rezultat diminuarea soldului de credite acordate populaţiei şi companiilor. Astfel, în luna aprilie 2010, băncile au acordat un număr de credite cu 4,2% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În martie, diferenţa a fost şi mai mare, de 5,6%.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, explică această tendinţă prin atitudinea prudentă atât a băncilor, cât şi a clienţilor. Finanţarea trebuie reluată, susţine acesta, iar relansarea va fi posibilă prin reforme fiscale.

În perioada premergătoare crizei, restricţiile impuse de Banca centrală prin măsuri de prudenţialitate, au fost abil eludate de băncile comerciale. Acestea au găsit soluţii pentru a menţine volumul de creditare, iar efectul acestora s-a făcut vizibil mai târziu.

Una dintre cele mai utilizate metode a fost externalizarea unui volum mare de credite către băncile-mamă, funcţionarea ca agenţii şi majorarea liniilor de împrumut şi capitalizări. O altă stratagemă pentru a-şi asigura portofoliul de clienţi, a fost acordarea de dobânzi promoţionale pentru primii ani de rambursare a creditului, fără aceste dobânzi clienţii neputându-se încadra în gradul de îndatorare impus de BNR.

Însă nu numai băncile au stimulat creditarea în condiţii de risc: „Unii agenţi economici, din păcate, au crescut veniturile salariaţilor pe perioade scurte, pentru a falsifica realitatea şi a permite acestora să se încadreze la accesarea unui credit”, a explicat Florin Georgescu.

La creşterea creditării a contribuit, de asemenea, şi sporirea averii nete a populaţiei prin remiterile românilor din afara ţării. Între 2005 şi 2008, acestea au crescut de patru ori faţă de perioada 2001-2004, de la 5 la 21 miliarde euro.

Rambursarea anticipată a creditului nu va mai fi penalizată cu mai mult de 1%

Veste bună pentru debitorii băncilor: comisionul de rambursare anticipată pentru creditele de consum va fi limitat printr-un act normativ la maxim 1%, diminuându-şi astfel valoarea de aproape cinci ori. Noua reglementare va intra în vigoare în luna iunie, ca urmare a transpunerii Directivei europene 2008/48/CE.

Potrivit Directivei europene, limitarea comisionului de rambursare anticipată este aplicabilă creditelor de consum negarantate, cu valori între 200 şi 75.000 euro. Actul normativ care va transpune în legislaţia românească norma europeană trebuie să intre în vigoare până la data limită de 12 iunie, însă ar putea suporta unele modificări.

Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a supus dezbaterii un proiect care extinde prevederile privind valoarea comisionului şi la creditele ipotecare. ANPC a solicitat, de asemenea, aplicarea retroactivă a noilor reglementări, şi la creditele aflate în derulare.

“Ne propunem să adoptăm această propunere care prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată a creditelor bancare, extizând eliminarea atât asupra creditelor cu garanţie imobiliară, cât şi asupra acelora fără acest tip de garanţie”, a anunţat Emil Boc.

Evident, comunitatea bancară nu agreează modificările avute în vedere de şeful Executivului, considerându-le dificil de aplicat şi foarte costisitoare. În momentul de faţă, numărul contractelor de credit deja încheiate de bănci cu persoane fizice se ridică la peste 7 milioane. În plus, în Directiva europeană se vorbeşte despre o limitare a comisionului la maxim 1%, în timp ce Emil Boc a vorbit despre eliminarea efectivă a acestuia.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, a exprimat nemulţumirea comunităţii bancare faţă de extinderea ariei de aplicare a Directivei europene, precizând că în cazul în care Guvernul va adopta prin ordonanţă asemenea măsuri, ARB le va contesta în Parlament şi chiar la Preşedinţie.

În prezent, comisioanele de rambursare anticipată practicate de bănci se ridică până la un nivel de 5%. Acest nivel scade o dată cu perioada rămasă până la scadenţă, astfel că poate atinge 2% sau chiar 1% după 10, respectiv 20 de ani de la acordarea creditului, în funcţie de bancă.

O dată cu introducerea noilor reglementări, “este posibil ca unele bănci să majoreze anumite comisioane pentru a-şi acoperi costurile suplimentare”, avertizează consultantul financiar Bogdan Baltazar. Dacă se vor aplica retroactiv, reglementările vor presupune în plus şi costuri pentru notificarea clienţilor cu privire la semnarea unor acte adiţionale la contractele încheiate.